Erupția de anul trecut a vulcanului de pe insula La Palma a trezit mult interes pentru vulcani atât din Spania, cât și din străinătate. Erupția, care a început în septembrie, a fost declarată terminată abia la mijlocul lunii decembrie, după ce a provocat pagube în valoare de sute de milioane de euro. De asemenea, a dat naștere la întrebarea unde sunt situate alte zone vulcanice din Spania, dincolo de Insulele Canare. Pe Peninsula Iberică există mai multe zone cu vulcani care au rămas latente de milioane de ani, precum Garrotxa (Girona), zona Cabo de Gata, între Murcia și Almeria, sau zona rurală Calatrava (Ciudad Real). Iata o selectie de case de vanzare pe idealista pentru a te putea bucura de aceste locuri frumoase, precum si o selecție de locuri de cazare pe Rentalia daca iti place să vezi vulcanii, dar nu sa traiesti la umbra lor!
La Garrotxa
Regiunea din Girona, La Garrotxa se întinde de la Costa Brava până la Pirinei. Având ca oraș principal Olot, vulcanii Montivet și Montsacopa se găsesc în zona înconjurătoare, dar cei mai cunoscuți din cadrul parcului natural sunt vulcanii Croscat și Santa Margarita, acesta din urmă având chiar și o capelă adânc în crater. În total, există aproximativ 40 de conuri vulcanice și 10 cratere în regiune, dar nu vă faceți griji: ultimele erupții din aceste zone datează de acum 11.000 de ani.
Dacă peisajele naturale frumoase pe care le-a creat activitatea vulcanică antică par un loc în care ți-ar plăcea să trăiești, ar trebui să arunci o privire asupra proprietăților de vânzare din regiunea La Garrotxa din Spania de pe idealista. Ca alternativă, dacă dorești pur și simplu să vizitezi regiunea pentru a admira frumusețea ei naturală într-o scurtă evadare, aruncă o privire asupra caselor de vacanță disponibile în Girona pe Rentalia .
Câmpurile Calatrava
Printre culturile câmpurilor Calatrava se găsesc peste 300 de puncte vulcanice pe o suprafață de aproximativ 5.000 m2 între Ciudad Real și micile sate din jur precum Valenzuela de Calatrava, Granátula de Calatrava, Calzada de Calatrava, Alcolea de Calatrava sau Aldea del. Rey, care se află în interiorul unui crater vulcanic. Aceste sate mici sunt destinațiile perfecte de explorat într-o vacanță scurtă, înconjurate de frumusețea naturală a acestei regiuni vulcanice. Poate chiar te vei îndrăgosti și vrei să cumperi una dintre casele care sunt de vânzare în zonă, dar chiar dacă nu o faci, ar trebui să rezervi un loc de cazare în Ciudad Real și să explorezi craterele latente!
Cabo de Gata-Níjar
Ceva mai vechi, cu o vechime între 8 și 11 milioane de ani, s-au format caldere în zona de la Mojacar din Murcia până la Cabo de Gata-Níjar din Almería, aproape toate fiind găsite în Parcul Natural Cabo de Gata. Rămășițele geologice pot fi găsite de-a lungul acestei coaste mediteraneene. Experții susțin că lanțul muntos Cabo de Gata constituie o zonă emersă dintr-o zonă magmatică extinsă scufundată, în prezent, sub apele Mării Alboran. Celebrele plaje San José, Mónsul și Genoveses sunt exemple de roci vulcanice care se îmbină cu apele frumoase ale zonei.
Ar fi greu să nu te îndrăgostești de această parte superbă a Spaniei, deoarece activitatea vulcanică a creat un peisaj cu adevărat unic de explorat. Dacă dorești să te trezești în fiecare dimineață cu vederi asupra peisajelor vulcanice antice, și asta e ceea ce te încântă, atunci aruncă o privire asupra selecției noastre de proprietăți de vânzare din zonă. Sau, dacă dorești să vizitezi mai întâi zona și să vezi ce ratezi, aruncă o privire asupra locurilor de cazare disponibile în Cabo de Gata pe Rentalia.