Care este cea mai bună brânză din Spania? Iată recomandările noastre cu privire la primele 5 brânzeturi spaniole și unde să le încerci.
Cheese
Unsplash

Care este cea mai bună brânză spaniolă? Indiferent dacă este făcută din lapte de vacă, oaie sau capră, proaspătă, maturată sau cremoasă, găsești destule tipuri de brânză spaniole care să bucure și cele mai pretențioase gusturi. Tradiția spaniolă în fabricarea brânzei merge înapoi de mii de ani, așa că atunci când guști unele dintre cele mai bune brânzeturi din Spania, sau „queso”, ai și ocazia să afli ceva despre istoria bogată a țării. Când alegi ce să mănânci data viitoare în Spania, trebuie neapărat să încerci cea mai bună brânză spaniolă. Iată recomandările noastre cu privire la top 5 brânzeturi spaniole și unde să le încerci.

Cabrales: Picos de Europa

Wikimedia commons
Branza Cabrales Wikimedia commons

Cabrales este o brânză albastră din Spania cu o aromă puternică și aparte. Cabrales reușește să fie și iubită, și trecută cu vederea în toată Spania, fiind printre cele mai intense brânzeturi albastre. Are statutul DOP (denumire de origine protejată) încă din 1981, iar producția ei se concentrează în Asturias, Picos de Europa, în nordul Spaniei.

Originea cabrales tine de vremurile când ciobanii petreceau mult timp pe pășuni alpine alături de animale – de când se topea zăpada și vitele aveau iarba la dispoziție, până cădea din nou zăpada. În astfel de condiții, brânza era soluția ideală ca să poți folosi laptele pe termen lung.

Torta del Casar: Extremadura

Wikimedia commons
Branza Torta del Casar Wikimedia commons

Brânza asta vine din regiunea Extremadura, cea mai apropiată de Portugalia, și nu seamănă cu nicio altă brânză spaniolă. Torta del Casar îi cucerește pe cei care o încearcă prima dată – coaja are o textură specială iar interiorul ascunde un miez cremos.

Este făcută în sudul orașului Cáceres, doar din lapte de oaie, și pentru că e așa cremoasă, merge unsă pe orice ai la îndemână. Chiar e bine să încerci o bucată bună de Torta del Casar alături de pâine proaspătă cu coajă crocantă. Tradițional, se taie capacul gros și se mănâncă doar miezul, de obicei cu vin dulce sau un porto.

Idiazabal: Țara Bascilor și Navarra

Wikimedia commons
brânză Idiazabal Wikimedia commons

Idiazabal este o brânză clasică din Navarra și Țara Bascilor, în nordul Spaniei, și e una dintre cele mai apreciate din această zonă. Se face doar din lapte provenit de la două rase de oi: Latxa și Carranzana și a primit statut de Patrimoniu Gastronomic European.

Are o aromă intensă și un gust persistent, cu un ușor iz picant la final. Roțile pot ajunge și la 3 kg și sunt frecvent afumate, capătând o aromă aparte, de lemn. Cei care știu spun că merge de minune dacă însotești această brânză cu un vin bun din La Rioja.

Branza Palmero: La Palma

Wikimedia commons
Branza Palmero Wikimedia commons

Dacă în trecut era doar o gustare simplă pentru pescarii din La Palma, azi Queso Palmero e considerată o delicatesă locală în Insulele Canare.

Se produce și în prezent în mod tradițional, de mână, și beneficiază de Denumire de Origine Protejată de 15 ani. E una dintre cele mai faine brânzeturi spaniole și e făcută doar din laptele caprelor din zonă. Rețeta e specială: se afumă cu pin din Canare, coji de migdale și cactus uscat, ceea ce-i dă un gust pe care chiar trebuie să-l încerci.

Poți alege dintre mai multe varietăți – de la brânza proaspătă, mai fină, până la cea maturată, care e ceva mai tare.

Brânză Maó: Menorca

Wikimedia commons
brânză Maó Wikimedia commons

Brânza asta e una din vedetele Insulei Baleare Menorca și a ajuns în topul nostru fără dubiu, pentru că tradiția și povestea ei merg până în anul 3000 î.Hr.

Poartă numele orașului și portului Maó (numit Mahón în spaniolă) și e făcută din lapte de vacă. Varietatea maturată e apreciată pentru aroma bogată și gustul lemnos, iar dacă ajungi în Menorca, merită să guști o felie direct de la una dintre cele mai respectate fabrici de lactate din Europa.