Acestea sunr locurile în care să sărbatorești Crăciunul în Spania cu cele mai bune lumini, târguri și parade.
Care este cel mai bun oraș din Spania pentru a petrece Crăciunul?
Unsplash

Cele 10 locuri pentru a sărbători Crăciunul în Spania îți promit lumini impresionante, decorațiuni de Crăciun numai bune de gustat, scene ale Nașterii Domnului cât tine strada și pelerinaje dedicate gurmanzilor. Țara e plină de evenimente aparte și bunătăți de Crăciun care îți fac sărbătorile de neuitat.

Care este cel mai bun oraș din Spania pentru a petrece Crăciunul?

Crăciunul se trăiește diferit în fiecare colț al Spaniei, așa că „cel mai bun” loc ține de starea ta de spirit. Oriunde mergi, vei da peste luminițe pe străzi, târguri cu atmosferă festivă, patinoare și nopți pline de strălucire. Dacă vrei ceva mai liniștit, caută o scenă superbă a Nașterii Domnului sau gustă turrón la un târg de dulciuri de Crăciun.

Vigo

Decorațiuni de Crăciun în Vigo
Decorațiuni de Crăciun în Vigo Flickr

Vigo se ia în serios cu evenimentele de iarnă: kilometri întregi de LED-uri, atracții de bâlci și un centru care devine parc tematic imediat ce se lasă seara. Aprinderea luminilor de Crăciun din 2025 e programată pentru sâmbătă, 15 noiembrie, și colorează tot orașul cu 12 milioane de beculețe.

Sierra Nevada

Bucură-te de zăpadă în timpul vacanței de Crăciun
Bucură-te de zăpadă în timpul vacanței de Crăciun Wikimedia commons

Poate nu te gândești la Spania ca la o destinație pentru pasionații de zăpadă, dar aici găsești stațiuni de schi surprinzător de bune, numai bune pentru familii. Sierra Nevada e ideală de Crăciun dacă vrei să le bifezi pe ambele: luminițe și zăpadă în aceeași vacanță.

Obișnuit, programul festiv aduce schi nocturn pe El Río, pistă de 3,5 km care șerpuiește pe lângă Mulhacén, cel mai înalt vârf din țară. Pentru cei care vor adrenalină, există și pista Maribel, paralelă cu El Río, cu peisaje de poveste și o provocare pe măsură – când zăpada e bună. În plus față de schi și snowboarding, găsești ateliere pentru copii și o paradă animată a celor Trei Regi la început de ianuarie.

Málaga

Spectaculoasa instalație luminoasă din Málaga
Instalația luminoasă spectaculoasă din Málaga Flickr

Orice top cu cele mai faine orașe din Spania pentru Crăciun trebuie să includă Málaga. Orasul are notorietate internațională datorită spectacolului inedit de lumini de Crăciun.

Se dă startul sărbătorilor pe 28 noiembrie 2025, pe Calle Larios, cu trei spectacole de lumină și sunet aproape în fiecare seară. Proiecția „Manto de Estrellas” pe catedrală va fi cu siguranță memorabilă, la fel și show-ul cu drone deasupra portului și Piața de Crăciun din Paseo del Parque.

Barcelona

Barcelona vă urează bun venit la sărbătoarea Crăciunului
Barcelona vă urează bun venit la sărbătoarea Crăciunului Flickr

Barcelona își păstrează Crăciunul ancorat în tradițiile catalane – observi figurinele haioase el caganer la piața de Crăciun Fira de Santa Llúcia de lângă catedrală. Apoi, lasă-te surprins de ornamentele elegante care luminează orașul înainte de apus. Parada principală a celor Trei Regi străbate orașul pe 5 ianuarie seara.

Estepa

Celebrul „mantecado” făcut în Estepa
Celebrul „mantecado” făcut în Estepa Flickr

În decembrie, Estepa miroase a migdale și scorțișoară. Orașul e cunoscut ca fiind primul din Europa care își aprinde luminile, cu 52 de zile înainte de Crăciun, adică vineri, 7 noiembrie 2025.

E locul de origine pentru dulciurile tradiționale spaniole de Crăciun, cum sunt mantecados și polvorones. Intră în magazinele fabricilor sau la Museo del Mantecado ca să afli povestea acestor gustări. În fiecare an, maeștrii dulciurilor refac din ciocolată cele mai celebre monumente ale țării.

Madrid

Bradul de Crăciun de la Puerta del Sol
Bradul de Crăciun de la Puerta del Sol Wikimedia commons

Madridul rămâne o alegere atemporală pentru Crăciun, figurând mereu printre cele mai bune locuri din Spania pentru sărbători. Luminițele se aprind în tot orașul pe sâmbătă, 22 noiembrie 2025, cu sute de străzi decorate și bradul festiv din Puerta del Sol.

Fă un tur prin Plaza Mayor sau urcă în autobuzul Naviluz pentru a vedea luminile de Crăciun. Și nu rata deliciul tipic: churros cu ciocolată caldă la San Ginés.

Arcos de la Frontera

Scenă a Nașterii Domnului Vie
Scenă a Nașterii Domnului Vie Pixabay

Arcos organizează una dintre cele mai impresionante Nașteri ale Domnului vii din Spania, transformând orașul vechi și alb într-un Betleem autentic, doar pentru o după-amiază din decembrie.

De la prima ediție din 1983, evenimentul devine tot mai spectaculor anual și adună peste 20.000 de vizitatori într-o singură zi. Anul acesta, „Belén Viviente” e programat pentru sâmbătă, 13 decembrie 2025. Te așteaptă măgari, oi, cai, focuri în aer liber și peste 500 de personaje costumate.

Rute

Scena Nașterii Domnului din ciocolată din Rute, Córdoba
Scena Nașterii Domnului din ciocolată din Rute, Córdoba andalucia.org

Rute, în provincia Córdoba, e un adevărat răsfăț pentru pofticioși, cu cea mai mare naștere din ciocolată creată de Galleros Artesanos. Are peste 55 de metri pătrați și e făcută din mai bine de 1300 kg de ciocolată, zahăr și marțipan – o tradiție de peste două decenii.

Dacă ajungi aici, oprește-te și la Museo del Anís, dedicat licorului tradițional local, și savurează un mantecado stând la povești cu alți turiști entuziasmați.

Jijona

Foarte popularul (și deliciosul) „turrón”
Foarte popularul (și deliciosul) „turrón” Flickr

Jijona, din Alicante, e patria turrónului. Gustul migdalelor cu miere încântă oamenii cam de 500 de ani. Târgul de Crăciun din Jijona e locul unde producătorii de nuga și alte bunătăți festive își etalează delicatesele. Anul acesta are loc pe 4, 5, 6, 7 și 8 decembrie.

Córdoba

Córdoba
Córdoba

În Córdoba, decembrie vine cu o atmosferă intimă: lumini calde în centrul vechi și multe belenes tradiționale răspândite prin muzee și clădiri publice.

Piața principală de Crăciun, de pe Plaza de las Tendillas, te așteaptă între 15 noiembrie și 6 ianuarie – peste 20 de tarabe te îmbie cu produse artizanale, decorațiuni și dulciuri festive precum turrón și polvorones. Pe lângă piață, te bucuri și de Nașteri ale Domnului vii, parade și concerte cu colinde tradiționale spaniole.

Vacanță de Crăciun în Spania în 2025: lumini, city break-uri și unde merg turiștii

Sezonul festiv începe pe bune odată cu weekendul prelungit din decembrie. Așteaptă-te la trenuri pline, prețuri mai mari la hoteluri și aglomerație în orașele vechi, mai ales în cele mari. Nu e de mirare că Madrid e cea mai căutată destinație de Crăciun din Spania, urmată destul de aproape de Insulele Canare, preferate de cei care caută soare în miez de iarnă.

Dacă visezi la strălucire, planifică-ți vacanța de Crăciun ca să ai parte de cele mai spectaculoase lumini de Crăciun din Spania în 2025. Și nu uita să te informezi despre tradițiile de Crăciun din Spania înainte să pleci, ca să nu ai surprize cu ritualuri sau sărbători inedite.