
Vă vine să credeți sau nu, pe cât de spectaculoasă este Spania la suprafață, pe atât de uimitoare este în adâncuri. Structurile pe care natura a reușit să le construiască, încet, de-a lungul a milioane de ani fără ajutorul omului sunt cu adevărat impresionante, putând să avem parte de astfel de locuri magice, peșteri și grote și să ne minunam de frumusețea formațiunilor ca stalactitele și stalagmitele din interiorul acestora.
În acest articol am ales 6 peșteri pe care le puteți vizita, care nu sunt foarte cunoscute, dar care vă vor surprinde și vă vor încânta prietenii dvs. de călătorie, atât copii, cât și adulți!
1. Gruta de las Maravillas

În inima orașului Aracena, în lanțul muntos cu același nume situat în partea de nord a provinciei Huelva, se află un sistem de peșteri descoperit de un cioban al locului în anul 1886. La Gruta de las Maravillas, care se traduce ca" Peștera Minunilor "a fost deschisă publicului în 1914, deci a fost prima peșteră turistică din Spania, iar vizitatorii de astăzi pot vizita 1.200 de metri de peșteră împărțiți pe două nivele.
Deși aleile din grotă sunt foarte înguste și întunecate, plimbarea este ușoară și plăcută. Mai mult decât atât, există chiar și câteva lacuri subterane pe care le puteți admira de-a lungul traseului, scurgându-se printre roci.
Prețul biletelor: Adulți 9 euro; copii de la 6 la 12 ani 6.50 euro; copii sub 6 ani gratuit.
Program de vizită: 10:00 - 13:00 și 15:00 - 18:00.
2. Grutas del Águila

Situate în valea Tiétar, la sud de provincia Ávila, aceste peșteri au fost descoperite întâmplător în Ajunul Crăciunului din anul 1963. Vânătorii din zonă au intrat printr-un tunel îngust pe versantul sudic a lanțului muntos Sierra de Gredos și au descoperit peștera . Doar 53 de ani au trecut de la descoperirea peșterii, dar se estimează că ar avea aproximativ 12 milioane de ani.
Stalactitele atârnate de tavan sunt un adevărat spectacol care merită văzut, mai ales în lunile de toamnă. Este ciudată formarea de bolți naturale frumoase într-o zonă cu atât de mult granit, ca Sierra de Gredos pe care merită să îi cunoști mai bine cu această ocazie.
Prețul biletului: Adulți 8 euro; copii cu vârsta sub 5 ani gratuit.
Program de vizită: primăvară-vară, 10.30 – 13:00 și 15.00 - 19.00; toamna-iarnă până la ora 18:00.
3. Cueva del Soplao

Descoperită în 1908 și pusă la dispoziția publicului aproape 100 de ani mai târziu, în 2005, Cueva del Soplao oferă astăzi peste 20 de km de peșteri de o frumusețe de neegalat.
În afară de stalactite și stalagmite, El Soplao are cea mai mare concentrație de helicituri "excentrice" din lume.Aceste excentricități au un nume foarte potrivit deoarece sunt stalactite care cresc în orice direcție și nimeni nu știe cum sau de ce - unul dintre cele mai mari mistere ale naturii.
Prețul biletelor: Adulți: 12,50 euro; copiii între 4 și 16 ani: 10 euro; copiii cu vârsta de până la 3 ani: gratuit.
Program de vizită: noiembrie, decembrie, ianuarie, februarie și martie (10:00 - 14:00 și 15:00 - 17:00); aprilie, mai, iunie și septembrie (10:00 - 14:00 și 15:00 - 18:00), iulie (10:00 - 19:00) și august ( 10:00 - 21:00).
4. Cuevas del Hams

Peșterile de la Hams, din Manacor, în Mallorca, s-au format cu milioane de ani în urmă dintr-un râu subteran care a intrat în mare și au fost descoperite accidental în 1905. Numele provine din formațiunile ramificate care seamănă cu cârligele (hams în limba locală).
În interior, se găsește un lac subteran numit "El Mar De Venecia" (Marea Veneției), unde se desfășoară spectacole audiovizuale și unde se pot găsi formațiuni spectaculoase de stalactite și stalagmite care sunt la fel de impresionante ca și în învecinatele Cuevas del Drach.
Program de vizită: toamna-iarna, prima vizita începe la ora 10:00 si ultima la 16:00; primăvara, ultima vizită începe la ora 16:30 și vara la ora 17:00.
5. Cueva del Tesoro

Așa-numita "Cueva del Tesoro" (Pestera Comorii) este situată în Rincón de la Victoria din Malaga, la doar câțiva kilometri de mare. Este una dintre cele 3 peșteri marine din întreaga lume, singura din Europa (celelalte două fiind situate în Asia și America) și singura care se poate vizita!
Peștera este mică, dar ademenitoare, iar dacă nu sunt prea mulți vizitatori, liniștea din peșteră este uimitoare. Numele provine dintr-un mit conform căruia există o comoară ascunsă acolo. Aceasta, împreună cu faptul că unul dintre căutătorii de comori a murit acolo în timpul unei detonări, dă peșterii un aer misterios.
Prețul biletelor: Adulți: 4,65 euro; copii sub 3 ani: gratuit.
Program de vizită: vizite începând cu ora 10:45; iarna ultima vizită începe la ora 17:00; primăvara la ora 17:15 și vara la ora 19:00.
6. Cueva del Viento

Mai mult decât o peșteră, acesta este mai mult un tub vulcanic - cel mai lung din Europa, cu siguranță! Cueva del Viento (Pestera Vântului) este ocazia perfectă de a cunoaște mai multe nu numai despre peșteri, ci și despre lumea vulcanologiei.
Cueva del Viento se află într-o stare excepțională și aproape naturală, neschimbată, deși vizitele se fac în foarte mare siguranță. În plus, împrejurimile spectaculoase vă vor face să vă îndrăgostiți de zona înconjurătoare din Tenerife, Insulele Canare.
Prețul biletelor: Adulți: 20 de euro; copiii între 5 și 12 ani: 8,50 euro; copii sub 5 ani nu pot intra.
Program de vizită: octombrie-martie 9:00 - 17:00 (joi până la ora 18:00); din aprilie până în septembrie - marți, sâmbătă și duminică: 8:00 - 16:30, restul zilelor până la 19:00 (rezervare online necesară).