Proprietarii de case de vacanță și pensiuni din Spania trebuie să plătească taxe chiar și atunci când proprietatea nu este închiriată

Autoritățile fiscale din Spania au declarat că proprietarii de unități de cazare trebuie să plătească un impozit pe venit impus chiar și în zilele în care acestea nu sunt închiriate.

Închiriere în scop turisitc în Spania
Pixabay
7 ianuarie 2021, Redacție

2020 a fost un an dificil pentru sectorul turistic din Spania, inclusiv pentru închirierile în scop turisitc. După luni de restricții de călătorie și incertitudine pentru cei care își închiriază proprietatea în scop turistic în Spania, 2021 aduce puține vești bune, deoarece autoritățile fiscale spaniole au clarificat că cei care dețin o proprietate pe care o închiriază în scop turistic în Spania trebuie să plătească impozit chiar pentru zilele în care proprietatea nu este închiriată.

În mod normal, în Spania, dacă dețineți o proprietate și o închiriați ca și casă de vacanță, trebuie să plătiți impozit pe venitul obținut din închirierea acesteia și, dacă nu închiriați proprietatea, atunci sunteți impozitat pe venitul impus. Cu toate acestea, în timpul pandemiei COVID-19, mulți proprietari de case din Spania care își închiriază în mod tradițional proprietatea ca și casă de vacanță au avut de plătit mai multe taxe decât se așteptau și nu știau că sunt impozitați chiar și atunci când proprietatea nu este închiriată.

Potrivit unor clarificări recente făcute de „Agencia Tributaria”, agenția fiscală spaniolă, dacă dețineți o proprietate pe care o închiriați în scop turisitc, dar nu primiți oaspeți din cauza crizei coronavirusului, vi se va cere în continuare să plătiți impozitul impus pe venit pentru zilele în care proprietatea nu este închiriată. În plus, s-a clarificat că proprietarii nu vor putea deduce niciun fel de cheltuieli .

Ești pregătit pentru a găsi casa visurilor tale?

Ești pregătit pentru a găsi casa visurilor tale?

Găsește pe idealista case de vânzare și închiriere pe termen lung