Ocuparea ilegală a locuințelor în Spania (okupas) nu mai arată ca în trecut. Acum nu vorbim doar despre apartamente părăsite la marginea orașelor, ci și despre vile cu piscine, case turistice sau penthouse-uri de lux care rămân goale o parte bună din an. În spatele acestor ocupări ilegale, de multe ori nu mai găsești familii aflate în nevoie, ci rețele bine organizate, care știu pe de rost toate hibele legale și profită din plin de ele.
„Proprietățile vacante de mare valoare au devenit o țintă strategică pentru cei care cunosc deficiențele cadrului juridic spaniol”, spune Sandra Aurrecoechea Ríos, avocat specializat în drept civil, ipotecar și imobiliar, partener la Marín & Mateo Abogados. „Acum nu mai e vorba de ocupări din necesitate, ci de grupuri care caută intenționat proprietăți de lux, știind că, oricât de mare ar fi prejudiciul, sistemul reacționează lent, în luni de zile.”
De la Sitges la Marbella: harta ocupării ilegale a proprietăților de lux
Fenomenul se concentrează mai ales în zonele cu multe reședințe secundare – de la coasta catalană, la Comunitatea Valenciană, Madrid și Andaluzia. Vilele trântite la cheie luni întregi, ansamblurile rezidențiale slab păzite sau casele rămase „în aer” după o moștenire sunt ținte ușoare pentru astfel de rețele.
Potrivit ultimelor date ale Ministerului de Interne (Raportul statistic privind criminalitatea 2024, emis în aprilie 2025), Catalonia ocupă primul loc la raportarea cazurilor de ocupare ilegală a locuințelor, cu 6.300 de cazuri (adică 38% din totalul la nivel național). Urmează Andaluzia, Comunitatea Valenciană și Madrid, fiecare cu între 1.400 și 3.000 de sesizări anual.
Deși statisticile oficiale nu separă locuințele de lux de cele obișnuite, firmele specializate observă o creștere certă, mai ales când vine vorba de cereri legate de locuințe secundare de valoare, în ultimii doi ani.
48 de ore: limita între a-ți recupera casa și a aștepta luni întregi
Legea spaniolă face o distinție esențială, pe care mulți proprietari nu o cunosc: dacă ocuparea ilegală a proprietății este semnalată în primele 48 de ore și vizează o reședință principală sau de vacanță, poliția poate interveni imediat. Dar, dacă locuința figurează ca vacantă sau neocupată, procedura ajunge direct în instanță, iar procesul poate dura semnificativ mai mult.
„Fiecare oră contează”, avertizează Aurrecoechea. „Dar e important ca fiecare pas să fie corect. Dacă decizi să întrerupi alimentarea, să schimbi încuietorile sau să negociezi direct cu cei care au intrat ilegal, aceste gesturi pot fi interpretate ca presiuni. Doar poliția sau un judecător pot dispune evacuarea.”
Această diferență – între încălcarea proprietății (o faptă penală cu reacție rapidă) și ocuparea ilegală (un proces civil întins pe luni) – e exploatată de rețelele organizate. Știu bine că, dacă nu acționezi în 48 de ore, recâștigarea proprietății poate însemna așteptare între 6 și 18 luni.
În 2018, guvernul a adoptat Legea 5/2018, supranumită „legea evacuării exprese”, cu speranța că recuperarea locuinței vizate de ocupare ilegală va dura doar câteva săptămâni. În practică însă, această modificare a avut efecte limitate.
„Cadrul juridic spaniol continuă să protejeze disproportionat ocupanții ilegali, în raport cu drepturile legitime ale proprietarilor”, critică avocatul de la Marín & Mateo. „Procesele civile se întind pe perioade foarte mari, mai ales când ocupanții invocă vulnerabilitatea și implică serviciile sociale, care pot amâna evacuarea săptămâni sau chiar luni.”
Rezultatul? Proprietarii continuă să plătească rate la bancă, impozite și utilități pentru o locuință de care nu se pot folosi, în timp ce ocupanții ilegali rămân protejați în casă de un sistem care pune pe primul loc anchetele sociale și nu dreptul de proprietate.
Profilul de „okupa profesionist”: fără vulnerabilitate, cu strategie
Schimbarea de profil nu poate fi ignorată. Dacă în urmă cu un deceniu cele mai multe ocupări veneau din cauza excluziunii sociale, astăzi sunt adesea rezultatul unor planuri puse abil la cale.
Specialiștii conturează un scenariu tot mai des întâlnit: grupurile detectează locuințe libere prin platforme imobiliare sau rețele sociale, forțează ușa cu unelte profesionale, schimbă imediat încuietorile și se instalează cu acte de închiriere false. Unii merg chiar mai departe: subînchiriază camere sau își procură domiciliu oficial la primăria locală.
„Oamenii aceștia știu perfect cum decurge procesul judiciar și, odată ajunși acolo, au luni bune de ședere”, explică Aurrecoechea. „Vorbim despre contracte false, invocarea vulnerabilității, contestații administrative... Totul ca să prelungească povestea cât de mult se poate.”